Dupa o indelungata perioada de absenta, iata ca a venit momentul sa mi se limpezeasca si mie gandurile indeajuns de mult incat sa ma pot exprima asa cum trebuie, si in principal, sa am si timp pentru asa ceva. Nu pretind ca sunt ocupata pana peste cap, insa incerc sa folosesc timpul pretios pe care il am la dispozitie in intreprinderea unor activitati care nu numai sa ma distreze, ci sa ma si ajute in dezvoltarea personala. Cine ma cunoaste stie la ce ma refer
!
S-au intamplat atat de multe in tot acest timp, incat nici nu stiu de unde sa incep… Dar vor mai fi posturi in care sa iau fiecare intamplare remarcabila si sa o abordez, promit! De fapt cel mai bun inceput pentru orice ar fi acela ca acum mai presus decat oricand am realizat cat de mult m-am schimbat; de fapt am simtit cat de mult m-am schimbat. Si cat de mult am asteptat aceasta schimbare….! Si cat de mult m-a costat…! Dar la urma urmei, acest aspect nici nu mai conteaza, absolut deloc. In momentul in care savurezi o minunata reteta a unui bucatar priceput, in momentul in care porti cu gratie o creatie fantastica a unui designer modern, in momentul in care te bucuri de privelistea pe care ti-o ofera poposirea pe un varf de munte…nu te mai intrebi cu ce efort s-a realizat si ce costuri a implicat totul. You simply…enjoy the moment! Nu-i asa?!? Se aplica si in cazul de fata.
Ce ma mira foarte tare este faptul ca pe masura ce imi dau seama si constientizez din ce in ce mai mult cum si ce sunt eu, incep sa ii dispretuiesc pe cei din jur. Si spun asta fara cea mai mica urma de regret. Da, sunt de o modestie rara! Dar cred ca v-ati dat seama deja pana acum, dat fiind ca cel mai mult si mai mult imi place sa critic. E de mentionat insa ca in principal critica se indreapta spre mine si spre ceea ce fac eu, mai apoi vizandu-i pe ceilalti. Nu pot sa ma impac cu ideea ca cei din jurul meu sunt asa cum sunt si fac ceea ce fac cu buna vointa si stiinta…nu pot! Tuturora le place sa minta, toti privesc orice relatie din perspectiva din care ar putea obtine vreun avantaj, majoritatea spun ceva dar gandesc in mod radical diferit…s-au artificializat in mare masura! Nu suport si nu voi suporta niciodata minciuna, nu ma folosesc de asa ceva si nu o prefer nici chiar in situatiile in care (asa cum am mai auzit) face cat 1000 de adevaruri. Nu face deloc, pentru ca te priveaza de o informatie de care tu ai fi avut mare nevoie la momentul respectiv. Ma infurie foarte tare ipocrizia celor care-si gasesc un sprijin solid in minciuni si a celor care prefera sa se foloseasca de minciuni pe jumatate adevarate, sau adevaruri pe jumatate mintite, ca sa o scoata la capat intr-un fel care sa nu le aduca vreun prejudiciu si sa nu ii discrediteze cumva. La limita absurditatii mi se par cei care nevrand sa se hotarasca in ce tabara se inscriu, mincinosi sau ne-mincinosi, abordeaza varianta de a se sustrage vreunei precizari care sa aiba legatura cu ceea ce ar avea de comunicat. Pe scurt, n-am spus nimic, nici da nici nu, deci n-am nicio legatura, deci nu pot fi acuzat de nimic. Prin urmare, un gen de neutralitate foarte foarte avantajoasa si deloc riscanta. E mult mai bine sa faci pe prostul si sa bagi capul in nisip ca strutul decat sa spui lucrurilor pe nume si sa iti asumi consecintele, indiferent care ar fi acestea. Sa-mi fie cu iertare, n-am vrut sa transform acest post intr-un manifest anti-minciuna, dar asta mi-a cam iesit! Cred ca pot pune acest fapt pe seama tensiunilor si frustrarilor pe care le-am acumulat in privinta aceasta. Mi-am amintit in timp ce incercam sa domolesc furtuna de ganduri ce s-a iscat in creierul meu pe aceasta tema, de un proverb unguresc foarte elocvent in situatia pe care cu vehementa am prezentat-o, si anume: “Omului i s-a dat o limba cu care sa poata vorbi si cuvinte cu care sa poata sa isi ascunda gandurile. ” Si cam asta fac majoritatea celor cu care eu interactionez. Am tendinta, gresita poate, de a generaliza. Dar cred ca sunt destul de aproape de adevar cu ceea ce spun. Multi folosesc aceleasi clisee in conversatiile pe care le au cu diversi, aceleasi abordari, aceleasi gesturi, aceleasi “spontaneitati”, aceleasi trucuri….chiar daca totul este nou, va decurge dupa un scenariu bine determinat. Determinarea vine din partea personalitatii alfa care se contureaza dintre cele angrenate in situatie. Iar dominatia care indica personalitatea alfa se rezuma la puterea mai mare de disimulare si minciuna, adica de teatru! Culmea, inocenta, sinceritatea si naivitatea nu au sansa sa razbata in aceasta confruntare Este imposibil de descris sentimentul pe care il incerci cand ai de-a face cu asa ceva. Sau mai bine spus, cand descoperi ca asa a fost. Am incercat recent asa ceva, si este putin spus ca a fost neplacut. Dar, ma resemnez cu gandul ca a fost o lectie in plus. Sau cel putin asta a fost incurajarea cu care mi-a ridicat moralul un bun prieten. O lectie cu doua parti, pentru ca “oricum ai taia, orice lucru are doua fete”, de “asa nu” si “bravo tie”! Intotdeauna ma bucur cand ajung in punctual in care pun in balanta ceea ce fac altii si ceea ce fac eu intr-o anumita situatie. Pentru ca eu stiu ca nu voi minti niciodata (chiar daca multa lumea va crede ca bravez), nu voi putea denatura prin vorbe propriile-mi ganduri, voi simti de fiecare data altfel si voi spune ce simt, voi crede de fiecare data altfel si voi spune lucrurilor pe nume…nu ma voi ascunde. Si poti vedea asta in ochii mei daca nu ma crezi….bine, cine poate :p! Am credinta ca ochii nu mint niciodata, dar ca ne este foarte greu sa ii citim pe ceilalti in acest fel. De cele mai multe ori, ne trebuie o viata pentru a invata sa facem asta.
Tu te ascunzi? Cum te deghizezi si de ce?
Minte-ma frumos……


