Ma intorc la scris de dragul si dorul de a scrie, pentru a regasi sentimentul de confort al propriilor ganduri atunci cand nimeni nu intreaba asa cum ar trebui un lucru aparent banal…”Ce faci?”. Nu am mai scris tocmai pentru ca fara voia mea am dat la schimb scrisul pentru fericire…si nu regret ca s-a intamplat asa. Cu siguranta nu as da inapoi ce am acum pentru ideea de a scrie din nou . Acum stiu ca vreau sa-mi simt trairile, nu sa-mi traiesc scrisul. Si am ajuns la concluzia ca este cat se poate de adevarat…” trebuie sa fi trist sa poti scrie asa frumos”… Liniste, destula liniste cat sa poti vorbi cu tine… Nu intelege gresit, nu tacere! Tacerea este grea, apasatoare si te macina. Tacerea nu o vrei si nu o cauti, o ai doar cand gresesti. Linistea, in schimb o chemi, te tulbura si te patrunde pana reuseste sa te aseze…in tine! Si ce placuta este linistea, momentul in care inchizi ochii si totul se opreste, pentru tine, pentru ca tu asa vrei si asa simti. Fara nici cea mai mica intentie sau dorinta in acest sens, peste noapte mi-am chemat linistea…aveam nevoie de ea fara sa-mi dau seama. Si m-am trezit intr-o zi deosebit de ciudata si ciudat de deosebita. Genul acela de zi in care esti singur si e placut, e liniste si e placut, e frig afara si e placut, nu se intampla nimic…si e placut! Nu ma deranjeaza nimic in jurul meu, dar in mine sunt prea multe care striga, iar eu nu vreau sa cer ajutorul si nici nu ma plang nimanui. Prefer sa raman in liniste, doar sa vorbesc cu mine….sa-mi amintesc cine sunt! Sa vad daca mai sunt….si cum mai sunt, sa ma gandesc la ce am de facut!
