S-a activat in mine scutul si inca nu stiu daca sa ma bucur de protectia lui sau sa ma pregatesc temeinic pentru a-l distruge. De cele mai multe ori avem in spatele scutului o a doua viata interioara, una mai curata, mai tumultoasa si mai sincera decat a personajului pe care trebuie sa il interpretam in societate. Cu framantari,intrebari,renuntari si plecari spre noi redute,cu tristeti…si cu …lacrimi ce nu se vor vazute … Pentru ca, sa fim sinceri, niciodata nu vom putea spune ca ceea ce afisam pentru cei din jurul nostru ne reprezinta in proportie de 100%. Si acest lucru face parte, din pacate,din drama pe care ne-o asumam in calitate de oameni . Nu pretind nimanui sa inteleaga de ce in anumite situatii pot fi indiferenta si rece ca gheata, iar in altele prea sensibila pentru a-mi tine lacrimile. Insa nici nu vreau sa fiu gresit perceputa pentru modalitatea in care aleg sa-mi manifest trairile, oricum, in mine este altceva! Calmul lipsit de dispret si demnitatea lipsita de sfidare cu care consider ca raspund mai tuturor atacurilor, reusesc sa imprime asupra celorlalti un sentiment de iritare si parca mai mult ii incita impotriva mea…
“Uneori, sunt de ajuns vintul si soarele ca absentele sa ma doara”. Aveam impresia ca m-am obisnuit cu procesul prin care trece sufletul cand trebuie sa accepte o noua resemnare, o noua pierdere…Dar nu, trebuie din nou sa construiesc in mine motivatia pentru a invinge aceasta tristete si pentru a ma convinge ca mai vreau si mai pot iubi. ”Dar de ce simt ca nu mai pot iubi din nou?Poate pentru ca dupa o mare iubire urmeaza intotdeauna o mare negatie.Justa in opinia mea.Nu poti iubi enorm azi si mane sa ai acelasi sentiment dar pentru altcineva.Si atunci vine si ea melancolia..”
Citate din Scrisori imaginare- Octavian Paler
